În drum spre Buzău

1 minute read

Ora 13:35: Am plecat din nou spre Buzău. Cam puţin timp am avut de stat acasă, dar asta e. Nu a fost mult, dar a fost destul. Trebuie să ne bucurăm de puţinul pe care-l avem, e posibil ca mai târziu să nu avem mai mult de atât…

Sunt în acelaşi autobuz comunist. Până o să-mi permit o maşină cu toate cheltuielile adiacente o să mă tot întâlnesc cu ele. În postul în care vă povesteam despre autobuzul comunist am uitat să menţionez un lucru important: zgomotul infernal şi hurducăielile de pe drumurile neasfaltate. Acum tot aştept să înceapă zona asfaltată a drumului. Nu ştiu exact cât e din Brătileşti până în prima localitate cu drum asfaltat. Pe partea cealaltă, pe Slănicul de Buzău, spre Plaiul-Nucului, asfaltul se termină în Lopătari. Şi de-acolo dă-i luptă cu drumul. Dacă nu ai o maşină bună rişti să devii monument naţional înfipt în drum.

Mai târziu: ura, am ajuns la asfalt. Dar degeaba, autobuzul ăsta e culmea, se bălăngăne ca şi înainte. Cred că special i s-au pus pietre în cauciucuri de către nostalgicii epocii comuniste.

Credeam că o să circule puţină lume azi cu autobuzul, a doua zi de Crăciun, dar se pare că nu e chiar aşa. Sunt destul de multe persoane.

Mai târziu: un bebe m-a tras de păr în timp ce-mi făceam somnul cel dulce de autobuz comunist. Poate-l deranja Dave Mustaine de la Megadeth care-mi urla ca nebun în căşti.

Mai târziu: n-am nicio şansă să continui să scriu. Ecranul laptopului se leagănă precum tricolorul pe guvernul lui Boc, risc să rămân fără el. Pace şi bucuraţi-vă cât mai mult de vacanţă şi de sfârşitul acestui an.

Updated: