Hrăneşte un vis ?

3 minute read

Dacă-ţi faci cupărăturile în Carrefour o să vezi că au campania aia cu numele ăsta: “Hrăneşte un vis: o lume fără foame”. Cum au putut să o intituleze aşa ? În primul rând: ceea ce hrăneşti creşte. Deci visul ăsta va creşte, deci va deveni un vis foarte mare, da ? În al doilea rând: un vis, în sensul denumirii, rămâne un vis, corect ? Deci oricât de mare ar fi visul ăsta, oricât de mult l-ai hrăni tu el va rămâne tot un vis, pentru că sloganul te îndeamnă să hrăneşti visul, nu să ajuţi la îndeplinirea lui, ceea ce e altceva. Nimeni nu-ţi promite îndeplinirea visului, ci doar creşterea lui.

În concluzie: donând bani îndemnat de această campanie vei băga bani în buzunarele ălora de la Carrefour, ei negreşind cu nimic. Doar te-au îndemnat să participi la un vis mare, corect ? Nu la îndeplinirea lui, ci la mărirea lui. Cu cât un vis e mai mare cu atât mai greu se va îndeplini.

Încă ceva: care-i faza cu “ia-ţi la revedere” ? Cum adică să-mi iau la revedere ? A lua la revedere ? A lua la vedere înseamnă a fura pe faţă. A lua la revedere ? Ce revedere am pierdut ca să o iau… ? Nu mai bine “spune la revedere” ? Sau ce înseamnă “colac peste pupăză” ? Adică iau un colac, o pupăză, pun pupăza jos, apoi pun colacul peste ea. Ce-am obţinut ? O expresie românească tâmpită. Astea ca astea, dar “a da cu mucii în fasole” ? Hm, cum ţi se pare ? Mă, da’ la scârboşenii îi merge mintea românului, n-am ce zice. Nu ştiu cum le-a venit asocierea asta, muci şi fasole… însă expresia caracteristică pentru neamul românesc cred că este “ca nuca în perete”. Pe cât de sec şi de sadic, pe atât de caracteristică. Ce-ai cu nuca, de ce să dai în perete ? Dar cum ţi se pare “ca viţelul la poartă nouă” ? Deci ai una bucată viţel, una bucată poartă, le pui pe-amândouă faţă-n faţă. Aşa, şi ? Expresia asta îmi produce un singur lucru: o stare ca aceea pe care o am când mă gândesc la un cal care râde în hohote, ţinându-se cu… picioarele de burtă. Sau “până-n pânzele albe”. De ce pânze, care pânze, de ce albe ? Sunt întrebări fără răspuns la care poate doar invitaţii lui Dan Diaconescu vor găsi un răspuns. “A-i fi cuiva cald cu dinţii în gură”. Da ? Dinţii ţin de cald ? Pe frigul ăsta presupun că da.

Să nu te aud că acum “caut nod în papură” (nu mai discut şi despre expresia asta…); pur şi simplu limba română trebuie updatată pe ici pe colo, pentru că devine tâmpită, la fel ca şi poporul acestei ţări. În afară de efectul comic nu văd nicio clarificare de sens în expresiile astea. Să nu te aud, n-am nimic cu limba strămoşilor mei. O respect, dar e a lor, deci nu neapărat a mea, aşa că hai să o aducem la zi pentru că nu mai corespunde. Sau să o dăm dracului şi să vorbim hindi, e o soluţie mai simplă.

Încă ceva: care-i faza cu înjurăturile alea tipic româneşti ? “Tu-ţi parastasu’/biserica mă-tii” ? “Tu-ţi crucea/cerneala/grijania/anafura mă-tii” ? “Duminica mă-tii”, ”plămânu’ mă-tii”, “ceapa mă-tii”. Mă, da ce preferinţe sexuale au mai avut strămoşii noştri…

În spiritul expresiei “cine se scoală de dimineaţă cade singur în ea”… pace vouă! Şi la mai mare. “La mai mare” ? Ok, şi la mai mareee de la naşu’ mic! 😀

Updated: