Glume

1 minute read

Din ce în ce mai multe glume. Pe zi ce trece se strâng tot mai multe, mai impertinente, mai sufocante ca niciodată. Prietenii îţi spun glume, colegii îţi spun glume, clienţii îţi spun glume. Conducătorii statului spun glume, mass-media toarnă glume în flux continuu.

Nu râzi pentru că nu sunt glume vădite, sunt lucruri spuse cu speranţa că tu o să le crezi şi că or să te tragă în jos. Însă scopul e altul – un „divite et impera” aplicat cu violenţă conştientului tău.

E o luptă groaznică oriunde priveşti, iar pe frunţile oamenilor scrie mare „Cel mai puternic va învinge! Cel slab va muri!”. „Afară e o junglă” şi-a pierdut sensul. În agonia obţinerii locului cel mai înalt vom ajunge o lume de învingători sfâşiindu-ne. Cine va rămâne ? Probabil o grămadă de cadavre şi atât. Învingătorul suprem va fi ucis de pustiul din el.

Entuziasmul, dorinţa, pornirea de a învinge devine din ce în ce mai prezentă în fiecare. Dacă la început era o metodă de a categorisi oamenii în învingători şi învinşi, dorinţa asta devine acum o armă de secătuire violentă a tot ce conţine „nostalgia învinsului”. Unde sunt marii învinşi ? De ce atât de mulţi câştigători ? Oare această competiţie nu şi-a pierdut complet sensul ?

Sau poate că această competiţie e inconştient cu susul în jos: oamenii se luptă cu scopul de a deveni învinşi. Marele învingător să fie de fapt marele învins…

Viaţa toată e o glumă.

Updated: