Filosofia regretului

2 minute read

Se poate vorbi mult despre următorul subiect: de ce acţionează oamenii într-un anumit fel, de ce nu acţionează altfel? 🙂 Sau de ce la un moment dat îşi schimbă viziunea despre lume şi lucruri şi caută altă cale, sau de ce uneori se bat cu pumnii în cap pentru că nu au făcut ceva aşa cum trebuia?

La baza gândirii şi a modului de a acţiona ale multor oameni stă inconştient şi involuntar regretul. Ne temem de regret, ne ferim de el, fugim şi facem tot posibilul să nu-l cunoaştem. Regretul e una dintre cele mai frământătoare „dureri” ale minţii, care ne consumă energia, optimismul, gândirea pozitivă.

Regretul e cu atât mai cumplit atunci când provine de la un lucru mai important pentru noi. Astfel se creează o legătură puternică între regret şi lucrurile importante ale vieţii noastre; iar asta dă importanţa cuvenită acestui termen.

De ce nu te duci tu acum într-un schit în munţi să te faci călugăr ? Pentru că văzându-te acolo ai regreta şi ţi-ai dori să nu fi făcut alegerea asta proastă. Sau de ce nu te laşi de facultate ? Pentru că ştii că mai apoi ai regreta când ai fi pus în faţa unui job care cere nenorocita aia de diplomă inutilă; inutilă, dar necesară. De ce nu ne schimbăm modul de viaţă şi nu ne ducem în Africa să ajutăm oameni care n-au ce mânca? Pentru că în ciuda marelui bine pe care l-am face noi înşine n-am fi mulţumiţi şi n-ar sta în menirea noastră să facem asta. Am regreta alegerea făcută…

Facem alegeri în viaţă ca să nu regretăm mai apoi. Ştim ce dur este regretul şi atunci alergăm, ne zbatem, muncim, nu chinuim să obţinem ceea ce dorim ca să nu regretăm că n-am reuşit.

Eu fac ceea ce fac acum ca să nu regret mai târziu un eşec profesional sau o împlinire într-un anumit domeniu. Stă în firea mea dorinţa de a excela în ceva anume, vreau să realizez ceva, să ating un fel de Nirvana pâmântească, o împlinire personală. Cred că ceea ce fac acum mă duce mai aproape de acea „Nirvana” şi mă chinui să-mi îndeplinesc visul ăsta, dacă pot să-i zic aşa. Dacă n-aş reuşi aş regreta şi mi-aş spune că n-am făcut o alegere bună la un moment dat şi că altă abordare ar fi trebuit să am. Nu-mi garantează nimeni, bineînţeles, că abordarea pe care o am acum e cea mai bună şi mă va duce acolo unde vreau. Dar eu aşa cred. Şi sper să nu mă înşel. Mai departe doar timpul va vorbi şi va da un verdict. Deasemenea nu exclud posibilitatea să trag la un moment dat linie şi să spun „…neaah!” şi să abordez o altă modalitate de a face lucruri. Şi să trag radical de cârma asta care controlează tot.

Only time will tell. Iar această dependenţă de timp mă enervează la culme.

Updated: