E greu să fii om

1 minute read

    E greu să fii om. Atâtea stări! Şi măcar dacă n-ar fi contradictorii.
    Suntem ceea ce am trăit, ceea ce am simţit de-a lungul timpului. Şi tot ce am gândit, felul cum am reacţionat, modul în care ne-am impus „persoana” în faţa celorlalţi. Suntem nu mai mult decât trecutul nostru de până azi. Dacă tot ceea ce a fost până acum a fost bine şi ne-a mulţumit… go ahead, keep up the good work. Dacă până acum ne-am încruntat de prea multe ori.. azi e o şansă să schimbăm nişte lucruri. Acum, cât avem ocazia, nu ne vom bucura întotdeauna de acest privilegiu… de a fi lucizi, apţi, nebănuit de energici.
    Până la o vârstă totul creşte, se perfecţionează, se face mai bun. Ţine de datoria noastră să se întâmple asta. Apoi, de la o vârstă încolo, totul se subţiază, decade, se năruie. Tot datoria noastră e ca acest lucru să se întâmple lin, încet, cu tact şi diplomaţie. Da, bătrâneţea trebuie abordată cu diplomaţie.


    Câteodată îmi vine s-o las baltă. Să-mi iau lumea-n cap şi să mă duc în pădure să trăiesc cu animalele. Să sfâşii pentru o bucată de hrană, să rup pământul pentru supravieţuire, ocazional să ajut la venirea unor noi moştenitori care vor fi sfâşiaţi de alţii mai puternici sau care vor sfâşia la rândul lor.
    Dar mă trezesc dimineaţa lângă Ea, o mângâi, o sărut încet pe păr ca să n-o trezesc, o privesc nemişcat pe întuneric ca un monstru care-şi adoră prinţesa pe ascuns. Şi-mi continui bezmeticul drum matinal până la baie, apoi la bucătărie, apoi prin cameră. Iar când soneria sună a „dimineaţa muncii” o închid repede ca s-o trezesc cu şi mai multe sărutări şi să-i fac somnul să plece împăcat şi nu gonit.<p> <p>    …and it’s not so bad, it’s not so bad…

Updated: