Dacă enervare nu e, nimic nu e…

2 minute read

Uite ce mail idiot primesc în seara asta:

„mesaj de la administratia romantic matrimoniale

Va rugam sa ne vizitati pentru a accesa cateva din cele mai noi profile
inscrise in ultimul timp la www.matrimoniale-romantic.ro
Va multumim surf placut”

Mă, da’ ăştia chiar au ceva de spus. Să vă înecaţi cu tastele pe care le-aţi folosit să scrieţi spam-ul ăsta, bă… neserioşilor! Si ce e asta, „administratia romantic matrimoniale”..? Sună a agenţie nou înfiinţată de americani pentru protejarea… a ce dracu… a relaţiilor interpersonale de lungă durată ale poporului american. M-aş aştepta la aşa ceva. Mâine o să primesc ceva de genu’ „te rog, intra dracului pe site că-mi mor cei cinş’pe copii de foame, trăiţi-ar măta!”

În seara asta iar m-a plouat, probabil de-aia sunt cam irascibil acum. Cred că o să torn iar o listă cu lucruri care mă enervează. Azi în metrou era un Gigi Duru’ care se tot juca pe telefon, bineînţeles cu sonorul ăla dat la maxim ca să audă lumea ce „sonor încorporat cu telefon” şmecher are. Ce să-i zic şi ăstuia… cred că la fel ca mai sus: să te îneci cu el, bă! (Pff, cum o fi să te îneci cu un telefon…? ).
Într-o seară eram în drum spre casă cu o colegă de servici cu maşina, stăteam la semafor pe roşu şi unu o zbugheşte pe lângă noi calm şi relaxat. Da, pe roşu. Culmea e că un pic mai în spate era şi draga noastră poliţie română, probabil amendându-l pe unu’ fără nici o vină, că de, trăim în România, dom’le. Probabil ăsta care şi-a propus să facă mişto de semafor era politician, că numai ăştia fac ilegalităţi şi sunt şi foarte relaxaţi şi calmi în acelaşi timp, de parcă nimic nu s-ar întâmpla… cred că îşi spunea ce-şi spuneau şi pinguinii ăia din filmul „Madagascar”: „smile and wave, boys, smile and wave…”.

Tot în metrou, că acolo-mi petrec o bună parte din zi, mă enervează ăştia care se zgâiesc în ziarul tău de parcă s-ar zgâi la mă’sa.. Bă, du-te dracu, ia-ţi ziar dacă vrei să te cultivezi, bă, ochiosule! Înţeleg, îţi mai arunci aşa o privire pe furiş, dar nu te bagi în sufletul omului ca să-ţi satisfaci pofta de a enerva pe cineva. Mai avea un pic şi intra-n mine la propriu unu’ într-o zi…. Doamne, ce oameni! Şi după episodul ăsta intră unii, pe la staţia Semănătoarea cred că era, puşi pe caterincă. După ce intră ultimul dintre ei, ceilalţi în dojenesc prieteneşte: „Bă, nu ştii să-nchizi uşa după tine, bă?” Asta mi-a descreţit fruntea un pic, că prea mă enervase nenea cel-fără-de-ziar.

Pe 23 septembrie a fost ziua tatălui meu, 43 de ani, trăiascăăă ! A fost prima dată când l-am sunat şi eu de ziua lui… chiar i-am făcut o surpriză :)). Când l-am sunat el petrecea acolo cu mâncare din aia bună şi băutură pe care numai acolo la ţară le poţi găsi. Iar eu, ca fraieru’, eram la muncă, ieşisem afară să iau aer, de parcă aer îmi trebuia mie atunci gândindu-mă la ce bunătăţi sunt acasă. Halal viaţă…

[Ăia mai duri probabil or să sară pe mine acum… „vezi că te abaţi de la subiectul blogului, ce legătură are tac’tu’ cu Bucureştiul?” Aşa, şi? ]

Updated: