Atenţie! Ne mutăm sediul.

3 minute read

Groaznică zi am mai avut şi ieri. Ne mutăm sediul firmei unde lucrez. Am cărat prin Băneasa la lucruri şi am urcat/coborât la scări cât n-am cărat şi n-am urcat/coborât în viaţa mea. Birouri, muuulte cutii cu lucruri, mese, dulapuri, fotolii şi scaune etc, etc. Şi măcar dacă asta ar fi tot… azi avem de cărat calculatoarele, serverele şi tot ce a mai rămas. Iarăşi vă somez: dacă nu mai postez nimic în următoarele zile înseamnă că oboseala m-a răpus complet. Deja abia îmi mai simt picioarele.

Azi de dimineaţă am mai trecut şi eu pe la facultate ca să „dăruiesc” un referat la engleza. Când am ajuns am aflat că de fapt trebuia prezentat fără nicio sursă de ajutor. Am îngăimat o scurtă şi ambiguă prezentare şi iacătă-mă în biroul ăsta pustiu unde doar Florin îşi mai bate capul cu nişte proiecte urgente. Iar mie-mi cad ochii în gură de somn şi oboseală. Nu-i nimic, mâine dimineaţă o sa fie şi mai rău.

În drum spre viitorul fost birou am luat şi eu Jurnalul Naţional ca să mă mai pun la curent cu lumea în care trăiesc. Mai aflu detalii despre viitoarea fostă revoluţie din Moldova, despre Vasile Şeicaru şi al său „al 10-lea album”, despre cutremurul din Italia, despre mârşăviile din CFR şi… alte mârşăvii „made in Romania”. Doamne! Câte mârşăvii se mai fac în ţara asta. Toate ca toate, dar văd că 20 de ani le-a trebuit moldovenilor să facă acelaşi… pas greşit ca şi noi. Nu spun că e mai bun comunismul, dar nici aşa zisa democraţie a noastră nu e cine ştie ce. Nu ne rămâne decât să sperăm că oamenii lor n-or să plece toţi în afară şi or să lase ţara de izbelişte. Şi asta doar dacă nu-şi bagă Rusia năsucul îngheţat în treburile „moldovienilor”. Citind despre solidaritatea tinerilor români care s-au strâns grupuri, grupuri prin oraşele ţării mi-am adus aminte de nătângul de aseară din autobuzul 282 sau 182, nu mai ştiu ce era de obosit ce eram. Un bădăran sau mai bine zis un „mârlan de Dorobanţi” care nu ştiu cum s-a luat la ceartă cu o femeie şi a înjurat-o în cel mai urât mod posibil. Nu ştiu de la ce s-au luat că aveam căştile pe urechi, dar am prins finalul. După ce a fost înjurată femeia l-a avertizat că-l duce la Poliţie (de parcă şi putea). Ăsta i-a făcut semn şoferului, şoferul a oprit şi l-a lăsat să coboare. Mai să intre-n mine când a coborât (eu stăteam lângă uşa din faţă) astfel încât m-am văzut nevoit să cobor eu mai întâi şi să-l las să coboare. Ce oameni! Vorba’ceea: de-asta suntem unde suntem acum.

Şi ăsta nu-i singurul specimen pe care-l văzui recent. Duminică am fost prin Parcul Tineretului. In autobuz era tot un emo d-ăsta care vorbea ca un lighean spart şi era îmbrăcat ca un câine d-ăla cu fiţe. Nu mai spun despre faptul că în parc am văzut mai mulţi emo pe metru pătrat decât în toată viaţa mea de până acum. Găuriţi, îmbelciugaţi ca vai de ei, tăiaţi (ăsta din autobuz avea o crestătură la gât), cu gurile sparte şi ochii picaţi. Mi-e milă câteodată de ei… alteori mi-aş dori să-i strâng pe toţi, să le spun că le dau lame gratis şi să-i gazez dracului pe toţi că m-am săturat de imbecili până peste cap.

Hai că mă apuc şi eu să mai mişc ceva în C++. Păstrăm legătura 😀

Ţineţi-mi pumnii că nu ştiu dacă mai rezist şi azi la cărat.

Updated: