Ascultă, înţelege…

1 minute read

Nu există meniri sau destine. Nu există nimic predestinat. Există doar oameni care-şi croiesc căi şi pe care le urmează. E dreptul unui om de a-şi alege un drum, o strategie, o cale; să-şi aleagă rapiditatea cu care o parcurge şi felul cum o parcurge. Există un creier şi un suflet în fiecare om, iar el, omul, alege cum şi le foloseşte, cum le îmbină, cum le ascultă, cum le face să se înţeleagă.

Am considerat întotdeauna ca fiind ideal să faci ca sufletul tău să se înţeleagă cu creierul. Pentru că există şi altceva în afară de creier; mulţi îl numesc suflet. Acest „suflet” nu are o definiţie şi nici nu va avea una de sine stătătoare – întotdeauna va fi un teren necunoscut, de neînvins şi de neînţeles. Există supoziţii şi presupuneri cu privire la el. Şi atât.

De obicei sufletul nu are reguli, ci doar impulsuri, sentimente care nu se pot defini uşor. Creierul caută aproape întotdeauna raţionalul, practicul. De aceea creativitatea pură nu se învaţă, nu se poate preda. Ea se moşteneşte într-o anumită măsură, în formă brută, apoi se defineşte în cadrul omului aproape inconştient şi involuntar. Artiştii compun uneori fără să-şi dea seama ce fac de fapt. De cele mai multe ori nu-şi impun să creeze ceva; acel ceva vine de undeva din suflet mai întâi ca un impuls, ca un imbold. Creierul preia şi face ce ştie cu acest impuls, dar nu el l-a creat. Nu ştie ce-i cu el, de unde vine; îl ia ca atare şi continuă o poveste.

Suntem de o complexitate infinită. O complexitate pe care nu o putem înţelege şi nici controla. Niciodată. Sfatul meu: fă ce simţi, fă ce ştii, învaţă ce vrei, ascultă(-te), înţelege(-te), comunică, nu te lăsa condus decât de către tine, bucură-te şi urmează-ţi calea. Asta în mare. În timp o să fac un decalog propriu pe care o să ţi-l arăt. În timp.

O zi frumoasă!

P.S. îmi doresc mult o evadare…

Updated: