[Articol] Despre femei

5 minute read

      Nu ştiu cum se face că aşa un chef de scris pe blog am în cursul săptămânii şi aşa de multe idei îmi vin… iar acum, sâmbătă dimineaţa (dimineață pentru că acum m-am trezit 😀 ), când am timp şi nu mă presează nimeni, nici măcar timpul, mă simt plictisit, obosit, fără vlagă. Probabil şi cheful şi ideile au week-end şi s-au dus dracu prin Hawaii după… piţipoance, că de-asta se duc toţi acolo. Apropo de Hawaii, vacanţe, plecări… cu o zi înainte de a începe facultatea veneam de la serviciu pe str. Barbu Văcărescu. Să fi văzut atmosferă: aproape lângă fiecare bloc de pe partea dreaptă a străzii vedeai mormanul de bagaje al „facultiştilor” care au împânzit Bucureştiul. Toţi descărcau din maşini tot felul de chestii de parcă erau refugiaţi d-ăia din Afganistan. Şi eu, omul care atunci când se mută undeva îşi ia toată casa cu el, am fost în situaţia asta, dar prin iulie când am venit în Bucureşti. Se uitau oamenii cam ciudat, ce-or fi zis; „ce dracu face ăsta în mijlocul vacanţei?”.

      De obicei nu trec strada prin locuri nepermise. De obicei, mai sunt şi excepţii… Dar aici în Bucureşti trec întotdeauna pe „zebră”. Nu e mare filosofie, dacă trec pe trecerea de pietoni sau pe mijlocul străzii e acelaşi lucru în capitală, sunt aceleaşi riscuri, poate să te calce unul cât ai zice „au!”, să te facă grafitti pe asfalt. In schimb, dacă te calcă pe „zebră” nu-i mai plăteşti cheltuielile de reparare a maşinii… ar fi culmea ca după ce mor să-i mai plătească ai mei maşina cretinului ăluia. Am citit într-un ziar că un moş a trecut într-o noapte strada aiurea, l-a buşit o maşină care l-a proiectat în alta, apoi după ce a întâlnit în sfârşit asfaltul l-a călcat un autobuz 😐 . Fapt real, s-a întâmplat pe undeva pe la Poşta Câlnău parcă… Deci vă daţi seama ce mai avea de plătit moşul ăla…dacă mai trăia, presupun că nu are cină să-i plătească moartea împrăştiată pe toate maşinile alea (autobuzul cred totuşi că n-a păţit nimic, ar fi culmea…).

      Auzi aici superdedicaţie: „de la X pentru toate fetele frumoaseee!”. Ce mare insultă pentru majoritatea femeilor! Cum rămâne, frate, cu celelalte? Cum se vor simţi ele atunci când or să audă asta (dacă se vor simţi…)? Or să se uite aşa într-o parte fluierând ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. S-ar obţine astfel un nou record modial: cele mai multe femei care fluieră în acelaşi timp. Ca să mulţumeşti pe toată lumea dedicaţia ar trebui să sune cam aşa: „de la X pentru toate femeile care SE CRED frumoaseee!”. E, aşa mai da, acum toate femeile or să fie fericite şi-or să zâmbească, fiecare crezând că te-ai referit la ea :)) . Există, măi oameni buni, femei care nu se cred frumoase? Lăsându-le la o parte pe cele care spun „sunt urâtă, nu vezi ce faţă am..?” doar cu marea speranţă că tu o să spui „nu-i aşa cum zici tu, eşti o femeie foarte frumoasă” şi bla bla bla – astea sunt femei care merg la „fiţness”, cum ar zice un coleg de serviciu :)). Şi chiar aşa, de ce se supără unele fete când le numesc „femeie”? E un fel de compliment, femeia e o fată mai evoluată, mai trecută prin viaţă.. dar…! trăim într-o societate în care singurele complimente de care vor să audă femeile sunt „ce frumoasă eşti” („eşti hidoasă”) , „azi eşti mai frumoasă ca ieri”(„of, eşti la fel de urâtă ca şi ieri”), „ce bine îţi vine bluza aia” („ce naşpa îţi vine c***ul ăla de fustă… a, da, e o bluză”) şi tot felul de de-astea (în paranteză e ceea ce ar vrea bărbaţii să spună cu adevărat. Am citit într-o zi o listă cu tot felul de de-astea, am picat pe jos de râs.. dacă o găsesc o s-o postez aici).
      Să fim serioşi: sunt femei frumoase şi femei urâte. Asta e clar. Nu e cazul să vă ascundeţi, noi bărbaţii suntem conştienţi de asta. Eu cred aşa: contează ce ai în cap, măi femeie cu ochi alunecoşi şi inimă zburdalnică, contează cum mă faci să mă simt vorbindu-mi, cum mă simt eu în prezenţa ta, nu ce nou accesoriu vestimentar ţi-ai mai luat tu ca să fii mai sexy. Bă, femeile care nu sunt deloc sexy nu sunt sexy în nici un alt moment al vieţii lor, orice ar face ele, în ciuda oricărei noi porcării de machiaj care le-ar acoperi tenul sau oricărei bluziţe sau fustiţe care le-ar acoperi celulita. Asta e, ăsta e adevărul şi trebuie să-l tratăm ca atare. Putem să trăim unii cu alţii şi aşa urâţi cum suntem, contează cum comunicăm şi cum ne purtăm unii cu alţii, nu ne alegem partenerul ca să-l punem în vitrină şi să ne mândrim cu el „ce frumos e, mânca-l-ar mama!”. Or să fie bărbaţi care n-or să fie de acord cu mine, care or să spună că pentru ei femeia e ca un premiu pe care-l câştigă şi, deci, care trebuie să fie cât mai al dracu… eu cred că ăştia nici măcar nu ar trebui luaţi în considerare, ei reprezintă un caz nefericit de activitate sexuală a părinţilor lor, sunt cei care vă fac pe voi femeile să vă crizaţi de felul cum arătaţi. Aşa că „nu contează cât de lung am părul/ important e cât şi cum gândesc”. Şi punct! Mai terminaţi cu prostia asta de frumuseţe exterioară pentru că e a dracu de trecătoare, oricum la bătrâneţe o să fim toţi nişte mormane de piele, zbârcituri, încreţituri, tremurături şi membre… e hidos, dar aşa sunt toţi bătrânii cărora le-a cam trecut vremea.

      M-am descărcat şi de asta. Trebuia s-o ştiţi şi voi. Inchei cu un banc pe care l-am auzit zilele trecute… „Doi ţigani se duc în excursie în Egipt. In prima zi vizitează piramidele, cheltuiesc toţi banii, de aceea dorm peste noapte pe malul Nilului. Până dimineaţă pe unu’ îl inghite un crocodil până la gât. Se trezeşte celălalt şi strigă: – Mă Costică, mânca-ţi-aş, de und’ ai tu sac de dormit Lacoste???”
      Ne mai auzim. Numai bine!

Updated: