Altă viaţă?

2 minute read

Întotdeauna un trai cu mai multe condiţii i-a mulţumit mai mult pe oameni. Şi eu sunt mulţumit acum. Însă cam întotdeauna un trai mai bun aduce cu sine o undă de risc. Un cântec spunea ‚ai grijă cât de sus ajungi deoarece cu cât te înalţi mai sus cu atât căderea e mai dureroasă’ (bine, versurile erau altele, după cum v-aţi dat deja seama). Trebuie conştiinţă, dăruire, înţelegere, calm, înteligenţă, imaginaţie. Destul de multe, dar cine le-a dobândit înţelege perfect ce vreau să spun. Plictisul nu are ce căuta în casa noastră.

Pe de altă parte munca de până acum trebuie susţinută şi întărită, îmbunătăţită. Şi rezultatele nu vor înceta să apară cu siguranţă. Trebuie pe lângă toate astea încă ceva şi anume, după cum spunea un coleg de muncă de la A&D Pharma, speranţă. Speranţă în mai bine şi în oameni. Şi cred că avea dreptate.

În altă ordine de idei… Tind de multe ori să fiu reticent cu oamenii şi neîncrezător în acţiunile şi deciziile lor. Pentru că am avut o perioadă când am fost convins că tot ceea ce fac oamenii e să se afunde şi mai mult în propriile vicii. Poate că nu e aşa şi există excepţii. Cel mai important nu e să existe excepţii, ci ca excepţiile să surclaseze majoritatea covârşitoare a oamenilor care ne trag la fund. Politicieni şi nu numai. Oameni din jur. Excepţia trebuie să se caracterizeze prin abilităţi mult mai dezvoltate decât regula. Cel puţin în cazul de care vorbesc.

Poate că sunt cam ambiguu în articolul ăsta…

Urmăream aseară nişte prezidenţiabili la TV, ce propun şi ce au de gând. Slabi. Remus nu prea ştie să-şi pună în practică teoriile, îi trebuie mult mai mult decât cunoştinţe teoretice. Nu va reuşi să-şi formeze o echipă, va fi repede „exmatriculat”. Crin se enervează repede, nu are răbdare. Voi aţi remarcat calmul lui Obama în discursul său ? Mai avem până vom vedea şi la noi un candidat care ştie să vorbească şi să convingă.

Însă trebuie să avem speranţă, nu ? Poate nu în aceşti oameni, ci poate în cei ce vor veni. E uşor să spui „nu se mai poate face nimic în România”, toţi o spun, e o expresie expirată. E mai greu să vii cu idei practice şi cu soluţii concrete. Dar şi asta o spun toţi… Ce pot face eu ? Să-mi văd de problemele personale şi să încerc să fac cât mai bine lucrurile care ţin de mine şi nu de alţii. O să-mi plec ochii momentan de la scena politică, probabil n-o să merg la vot. Ştiu, nu e o soluţie, dar până n-o să am cu cine să votez n-o să calc în cabina de vot. Nu am cu cine să votez. Toţi te îndeamnă să mergi la vot. De ce, ca după 2-3 ani de mandat să-mi spun ca toţi ceilalţi „am făcut o alegere proastă”?

Mă întreb totuşi ce e mai bine, să alegi un lucru prost sau să nu alegi deloc şi să mai aştepţi?

Updated: