Accident biciclist

1 minute read

Partea bună: de ziua mea prietenii mi-au luat o bicicletă.
Partea rea: azi am avut primul accident.

De câteva zile merg la serviciu cu bicicleta. M-am săturat de ratb până peste cap, aşa că m-am gândit că mai bine fac economie de fonduri şi nervi mergând pe două roţi. Toate bune şi frumoase, mi-am intrat în mână foarte repede şi am învăţat să merg bine. Până azi…

Am plecat de la serviciu, apoi am zis să dau o tură prin Herăstrău în drum spre casă. Dracu’ m-a pus să ascult Rammstein, ceea ce mi-a dat un plus de adrenalină. Pe o alee merg ce merg când în faţă îmi răsare o tipă pe role. Chiar că-mi răsare… vrând să ocolească un imbecil care venea pe role din faţă a făcut brusc dreapta intrând chiar în… bordul bicicletei mele. N-am mai avut timp nici de frână, nici de ocolire, astfel încât am intrat în plină coliziune. BOOM! Am căzut pe jos amândoi, ea de sus, eu şi mai de sus.

După scuzele de rigoare (ale mele) şi indignările adiacente (ale ei) ne-am numărat zgârieturile, ne-am adunat oasele uşor, viaţa reluându-şi cursul normal.

Unu: n-a fost numai vina mea. Nici ea nu s-a asigurat deloc când a făcut virarea ucigaşă facilitând „îmbrăţişarea”.
Doi: o mare parte din vină cred că o am eu pentru că mergeam cu viteză prea mare. Dar dacă era şi ea mai atentă se putea evita totul.
Trei: tipul din faţă poartă şi el o parte din vină pentru că el ar fi trebuit să o ocolească pe tipă. Nu aşa e normal ? Dacă ăla ar fi ocolit totul era ok, eu şi tipa ne continuam liniştiţi drumurile.
Patru: mi-am cerut scuze şi i-am oferit şerveţele :p

Morala: nu ascultaţi Rammstein în timp ce mergeţi cu bicicleta.

Consolare 1: Lasă că şi Cabral a păţit-o.
Consolare 2: Lasă că şi VisUrât se zbate cu bicicleta.
Consolare 3: Lasă că poate merg odată cu Ariel la o cursă ca să mai învăţ.

Updated: