4 scurte

1 minute read

    Acum îmi dau seama cât de urât arată blogul ăsta. Pe Internet Explorer nici nu mai discut. De fapt îmi dau seama mai mult ca niciodată înainte, ştiam asta de mai demult. Nevoia mea de a fi totul perfect şi în ordine face ca atunci când găsesc o temă compatibilă cu mine am dorinţa să o perfecţionez, să o fac şi mai bună, să arate şi mai bine. Problema e că nu prea îmi iese, mai mult o stric. Şi asta pentru că nu m-a făcut mama webdesigner, fir’ar!
    Însă toate se învaţă. M-am cam prins însă că nu forma, ci conţinutul contează cel mai mult. Însă mai duc încă lupte cu criticul din mine căruia nu-i place nimic, critică tot, ştie că lucrurile se pot îmbunătăţi mult, dar nu reuşeşte să facă asta singur. Cred că pe viitor sunt şanse să las designul în grija altcuiva… tot ce fac e să mă lamentez că nu iese bine. Şi asta pentru că nu am o viziune aşa de artistică precum ar crede alţii.

    În ultimul mult n-am prea avut timp de scris. Şi e păcat, ştiu. Nu ştiu dacă tot ce m-a ocupat zilele astea e mai important pentru mine decât orice altceva. E paradoxal că mai tot timpul facem lucrurile în care nu credem, care nu ne mulţumesc, care nu ne înalţă mai mult decât altele.
    Show must go on. Fără speranţă nimic nu e posibil.

    P.S. 1: sesiunea a fost un dezastru. Cel puţin 4 restanţe la activ…
    P.S. 2: îmi place tabloul ăsta. Chagall – solitude (din 1933)

Updated: